Parcul Catedralei este situat în spatele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe, pe malul drept al canalului Bega, în zona centrală a orașului Timișoara. Parcul se întinde pe o suprafață de aproximativ 45.400 mp.

Pentru realizarea unei unități de stil, reamenajarea falezei Parcului Catedralei a avut loc concomitent cu reamenajarea Parcului Alpinet, aflat pe malul stâng al Canalului Bega. Dintre lucrările executate atunci trebuie amintite: locul de promenadă cu dale de pe faleză, treptele, iluminatul, fântânile arteziene, digul, precum și primele plantări.

Piața Victoriei, fostă Piața Operei, este una din piețele centrale ale municipiului Timișoara, locul în care Timișoara a fost proclamată în 20 decembrie 1989 primul oraș liber din România. La polii opuși ai pieței se găsesc la nord Opera, iar la sud Catedrala Mitropolitană. Dinspre Operă spre Catedrală promenada de pe dreapta se numește "Corso", iar cea de pe stânga "Surogat". Ambele au ansambluri arhitecturale de importanță istorică.

Situată  între statuia Sf. Treimi şi domul catolic este şi ea legată indirect de ciumă şi de bolile din zona mlăştinoasă a Timişoarei.

Statuia Sfintei Treimi este poziţionată în mijlocul Pieţei Unirii; este considerată a fi cel mai reuşit monument de arta plastică barocă din Timişoara. Se bănuieşte (pe baza analogiilor stilistice cu alte lucrări) că este o creaţie a sculptorului vienez Georg Raphael Donner. Comanditarul a fost consilierul Anton Deschan von Hansen.

Parcul Scudier (Parcul Central) Al doilea parc al Timişoarei a fost cel care se află acum în vecinătatea catedralei. Pe locul actualului Parc Central se afla între anii 1738 şi 1771 un cimitir în care au fost înmormântaţi în jur de 8.000 – 9.000 de oameni, majoritatea morţi în timpul epidemiei de ciumă din 1738 – 1739. După amenajarea cimitirului din Calea Lipovei, cel de pe locul actualului parc a fost închis, iar prin anii ’60-’70 ai secolului al XIX-lea, generalul Anton Scudier, a hotărât să transforme vechiul cimitir civil şi militar într-un parc.

Datare: 1752 s-a construit Cazarma Vienei, cu parter şi un etaj, cu contur închis pe toate cele patru laturi. Fațada în stil baroc austriac era îndreptată spre  Piața Mărăști. Clădirea a fost grav deteriorată în urma asediului din anul 1849. După 1849 s-a reconstruit o nouă cazarmă cu trei niveluri (parter şi două etaje), cu plan în forma de U deschis spre nord, spre Piața Mărăşti.

Denumiri şi funcţiuni istorice:  In 1859 - se numea Cazarma Franz-Joseph. În 1923 - Școala Militară de Artilerie. La mijlocul sec. al XX-lea adăpostea depozite.

Datare: 1758 - prima casă existentă aici cu parter si etaj. Clădirea actuală: Salamon Brück – (1910-1911)

Denumiri şi funcţiuni istorice: 1828 - proprietar Peter Zivkovich (Zsifkovits, Jivcovici ). 

Prima amenajare datează din 1912, când au fost introduse numeroase răşinoase, amenajările ulterioare vizând traseul de alei şi dotările de recreere. După vârstele arborilor existenţi se constată că introducerea masivă de vegetaţie a avut loc după anul 1940, de la primele amenajări păstrându-se până azi cca 30 de exemplare. Au fost identificate în teren un număr de 40 de specii de arbori şi arbuşti la o suprafaţă de 2 ha, dovedind o mare varietate compoziţională şi un fond vegetal valoros.

Datare, denumiri şi funcţiuni istorice: înglobează clădirea  Oficiului Minier existentă în colţul de nord-vest în 1734. În acelaşi an pe str. Mercy 6 era amplasată Casieria de Război. În 1752 aici funcţiona Casa Camerală. În 1754 clădirea adăpostea şi locuința președintelui “Administrației Țării” (a „landului Banat”). În 1779 - Casa Comitatului (probabil având forma actuală). În 1848 – 1860 Sediul “Tarii (landului) de Coroană Voivodina Sârbeasca și Banatul Timișean” (temporar în aşteptarea finalizării Palatului Dicasteriul).

Datare, denumiri şi funcţiuni istorice: 1752 - Pe amplasament exista casa cu parter si etaj aparținând maistrului sticlar Mathias Simon. 1828 - proprietar Lazar Lazarovits (Lazăr Lazarovici). La parter ospătăria „La Trei Husari“. În perioada interbelică a sec. al XX-lea se adăugă încă două  niveluri și o mansardă (suparaetajere).  Deşi primele două niveluri păstrează zidăria inițiala, întreaga faţadă este tratata în stil “modern”, cu o expresie plastică caracteristică unor vile timișorene din perioada interbelică. În 1983 arh.