Piața Victoriei, fostă Piața Operei, este una din piețele centrale ale municipiului Timișoara, locul în care Timișoara a fost proclamată în 20 decembrie 1989 primul oraș liber din România. La polii opuși ai pieței se găsesc la nord Opera, iar la sud Catedrala Mitropolitană. Dinspre Operă spre Catedrală promenada de pe dreapta se numește "Corso", iar cea de pe stânga "Surogat". Ambele au ansambluri arhitecturale de importanță istorică.

Denumiri istorice: Str. Franz Josef  (Ferenc József út), str. Regele Ferdinand, bd. 30 Decembrie, Piaţa Victoriei .

Piața Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX când zidurile vechii cetăți erau în curs de demolare, iar centrul Timișoarei era reproiectat pentru a permite dezvoltarea orașului. Inițial pe teritoriul actualei piețe se găseau fortificațiile vechii cetăți. Edificiul Teatrului Național a fost construit încă din 1872. Crescând importanța lui s-a ridicat și necesitatea de a remodela spațiul înconjurător, așa că la început a fost conceput încă din 1906 ca pe un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948 s-a numit Bulevardul Regele Ferdinand, după care a luat numele de Bulevardul 30 Decembrie. Abia în 1988-1989, odată cu scoaterea liniilor de tramvai, a devenit complet pietonală.

"Corso" este denumirea promenadei care pornește de la Operă spre Catedrală, pe partea dreaptă. În trecut acesta era locul de plimbare al înaltei societăți timișorene, bine iluminat, cu restaurante și magazine de lux.

Vizavi de clădirea Operei, pe dreapta, se află clădirea veche a Hotelului Timișoara (1928-1929). Lângă acesta, la începutul Bulevardului Republicii se găsește Palatul Weiss (1912). De aici începe promenada propriu-zisă, cu Palatul Lloyd (1910 - 1912) care adăpostește sediul Politehnicii, iar la parter și faimosul restaurant Lloyd. În ordine urmează Palatul Neuhausz și Palatul Merbl, Palatul Dauerbach (1913), Palatul Hilt și la capăt Palatul Szechenyi (1913).

"Surogat" este promenada opusă, pe partea stângă, și continuare directă a străzii Alba Iulia. Aici se plimbau în trecut doar tinerii și muncitorii. Elevii nu aveau acces decât cu permisiunea școlii, iar soldații trebuiau să dovedească că sunt în permisie pentru a se putea plimba aici.

Prima clădire este Palatul Löffler, după care urmează Palatul Camerei de Comerț, lipit de care s-a construit în 1938, pe strada laterală, Cinematograful Scala, ulterior schimbat în Studio. La capătul promenadei se află o serie de clădiri de locuințe construite între 1961-1963. Dintr-un capăt în celălalt, la parter se găsesc numeroase magazine.

Datare şi evoluţie spaţială: În 1899 s-a început demolarea fortificaţiilor.

La 29.08.1910 s-a eliberat autorizaţia pentru a se construi prima clădire flancând actuala piaţă, Palatul Lloyd. În ritm rapid s-au construit şi celelalte clădiri ale frontului de vest al pieţei până în anul 1913. Înainte de primul război mondial, pe latura de est nu fost construit decât impunătorul Palatul Löffler.

A urmat apoi Camera de Comerţ şi Industrie (arh. László Székely), racordată la rețeaua de apă la 13.03.1925 şi la canalizare la 17.11.1925.

Prin construirea Catedralei Ortodoxe Române 1936 – 1946 s-a închis spaţiul spre sud.

În 1963 s-au realizat blocurile „moderne” de locuit, care închid frontul de sud-est al pieţei.

Abia atunci frontul acesta al  pieţei  a fost complet construit şi Piaţa Victoriei a devenit un spaţiu urban închis.

Stil arhitectural: Eclectic istoricist (faţadele laterale ale teatrului), stilul anilor 1900 – curentul szeceszió, stil eclectic interbelic (Camera de Comerţ şi Industrie), stil neoromânesc – moldovenesc (Catedrala), stil modern – curentul fascist (Opera), stilul modern al anilor 1960.

Aspecte de unicitate: Piaţa Victoriei, cea mai nouă dintre pieţele cartierului Cetate, este locul în care, la 20 decembrie 1989, Timişoara a fost proclamată primul oraş liber din România marcând începutul victoriei în  revoluţia împotriva dictaturii comuniste