Denumiri istorice: Biserica Principală, Hauptkirche

Datare: Fundat la 6.08.1736, terminat 1774

Stil arhitectural:  Baroc austriac, tipic pentru „ctitoriile imperiale”. Turnurile sunt asemănătoare cu cele ale Bisericii Sf. Treime din Salzburg, proiectată de către Johann Bernhard Fischer von Erlach (tatăl), unul dintre cei mai de seamă arhitecţi în slujba Habsburgilor. În ansamblu, volumul domului este mai echilibrat decât al acelei biserici.

Multe elemente de limbaj ale domului amintesc de stilul lui Joseph Emanuel Fischer von Erlach (fiul), care de asemenea a jucat un rol important la proiectarea unor „ctitorii imperiale”. Unele surse afirmă că  domul timişorean ar fi fost realizat pe baza unui „plan tip” al acestuia din urmă.

Remarcabilă este faţada principală, ritmată de pilaştri, ionici la partea inferioară şi corintici la cea superioară. Triplarea muchiilor pilaştrilor conferă contururilor vibraţia şi ritmul caracteristic alcătuirilor baroce. Curbura concavă a corpului central al faţadei, forma curbă a frontonului acestuia, unduirea acoperişurilor turnurilor şi al ediculului de intrare sunt elemente de limbaj arhitectural tipice compoziţiilor baroce. Interiorul nu prezintă aspectul supraîncărcat specific catedralelor baroc.

Pictura altarului principal: 1754 -  Michel Angelo Unterberger directorul Academiei de Arte din Viena.

Cele opt altare laterale (în stil baroc cu unele elemente rococo) au fost terminate aproximativ în anul 1772 de  Johann Nepomuk Schöpf şi alţi artişti.

Orga este o lucrare a meşterului timişorean  Leopold Wegenstein. Firma Wegenstein era cel mai cunoscut constructor de orgi de pe teritoriul actual al României. Orgile Wegenstein pot fi şi azi întâlnite nu doar în Banat, ci şi în multe biserici mari din Transilvania. Ceasurile din turnuri au fost create de meşterul timișorean Kidl.

Aspecte de unicitate: Domul este cel mai important monument baroc din Banat şi totodată cel mai important monument religios romano-catolic din Banat.

În criptă sunt înmormântaţi mai mulţi episcopi ai diecezei catolice a Cenadului, precum şi unii dintre guvernatorii Banatului, comandanţi militari sau înalţi ofiţeri. Toate sarcofagele sunt simple şi modeste, lipsesc pietrele funerare cu bogată decoraţie baroc (cum poate ne-am fi aşteptat).

Din istoria domului:

1. Istoria domului este legată şi de ultimele lupte cu turcii, de ultimul război austro-turc 1788-1791. Domul a servit atunci ca depozit militar, în special ca depozit de sare.
2. În timpul asediului din 1849, în războiul dintre tânăra Republică Maghiară şi Monarhia Austriacă, un proiectil a lovit acoperişul domului (pe vremea aceea artileria nu putea ţinti foarte precis), perforând bolta. Deşi biserica era plină de refugiaţi civili, nu a existat nici o victimă, eveniment considerat atunci ca reprezentând o adevărată minune cerească.
3. Pentru toate clădirile realizate din banii împăratului exista la Viena o instituţie de sine- stătătoare: Hofbauamt - „oficiul pentru construcţii al curţii”. Toate lucrările la dom au trebuit deci să fie aprobate în prealabil de acesta; a rezultat un volum mare de material documentar (rapoarte, decizii, aprobări, schiţe) rezultate pe parcursul celor 40 de ani de lucrări, cea mai mare parte a acestui material extrem de interesant încă se mai păstrează la Viena.
4. Pentru prima oară s-a slujit în dom în 1754, deşi clădirea era încă destul de departe de faza finală. Finanţarea mai susţinută pentru terminarea domului, înregistrată după 1754, coincide cu marele val de colonişti germani (colonizarea tereziană) care practic a dublat numărul credincioşilor catolici din Banat.