În jurul anului 1850, peste jumătate din populaţia Timişoarei trăia în cartierul Fabric. Dacă "Cetatea" a fost şi rămâne vitrina strălucitoare a oraşului, Fabricul era odată cartierul "timişoreanului de mijloc" şi păstrează şi azi pitorescul secolelor trecute.

Trecutul cartierului Fabric a fost influenţat direct de râul Bega. Până  în 1907, prin Fabric curgea nu o Bega – ci mai multe.  Aici au fost lăsate intenţionat necanalizate nişte braţe vechi, naturale, ale râului, şi chiar au mai fost săpate câteva canale suplimentare. Sensul acestor mici cursuri de apă era acela da a pune în mişcare mica industrie ce începea să apară aici în secolul al XVIII-lea, mai ales zecile de mori. La 1907-1910 canalele au fost acoperite, unele au devenit străzi – pe harta cartierului se vede că Fabricul are o structură stradală incomparabil mai dezordonată decat celălalte cartiere; explicaţia stă deci în fostele ramificaţii ale râului Bega.

Fabricul s-a dezvoltat ca o suburbie în afara cetăţii, dar nu în imediata apropiere, deoarece trebuia respectată limita de 950 metri impusă de administratia militara a cetăţii Timişoara. Fabricul de azi este mai ales produsul anilor 1880 – 1910 când s-au construit multe clădiri pretenţioase, majoritatea în stil Secession.

Pornim de la  1 Podul Decebal – (1909-1910, ing. Mihailich Győző, arh. Körössy Albert K.) sub numele iniţial de „podul străzii parcului”. Fiind construit în stil Secession autentic (forma stâlpilor de la capete), acesta este cel mai elegant şi bine păstrat pod al Timişoarei. Datorită construcţiei din beton armat, cu o singură deschidere, era considerat o realizare tehnică inovatoare la nivel european.

În imediata apropiere se află 2 Băile Neptun (iniţial Băile Hungaria, 1912-1914), frumos cap de perspectivă pentru cei care vin de pe pod. Clădirea a fost construită de faimosul arhitect Szekely.

Pe dreapta se află cel mai vechi parc al oraşului – Parcul Poporului sau Parcul Regina Maria. Intrarea este pe sub o 3 poartă construită în acelaşi stil cu podul, şi chiar şi gardul parcului se potriveşte cu acest ansamblu Secession. În parc se află şi clădirea fostului cinematograf Apolo, care fost modificată de curand, păstrându-i-se însă faţada de la mijlocul secolului al XX-lea.

Continuăm cu splendidele clădiri de pe partea stângă a Bvd. 3 August 1919. Această zonă constituie o rezervaţie de arhitectură pentru „stilul 1900”. Lipit de Băile Neptun se află 4 Palatul Szekely, construit de arhitect pentru mama sa – a renunţat însă aici în mod surprinzător la multe dintre formele sale predilecte, astfel încât clădirea se înscrie foarte bine în „Secession-ul vienez” - mult mai rezervat în privinţa decoraţiunilor şi mai geometric.

Următorul cvartal împlineşte însă cu prisosinţă toate aşteptările noastre pentru decoraţii elegante – aceste clădiri aparţin unor diferite curente din stilul anilor 1900. La nr. 2 se află 5 Palatul Karl Kunz (1902-1903). Deşi leul şi sculpturile feminine ce ornau colţul casei au dispărut, încă se mai păstrează nişte minunate capete de femei. La 6 Palatul Haymann (nr. 5) remarcăm siluetele feminine şi lirele aurite  de la etajul 2, în timp ce arhitectura trădează influenţele Secession-ului vienez. Clădirea era foarte modernă pentru timpul său. În schimb la 7 Palatul Anheuer (nr. 7) stilul este mai degrabă „anacronic” cu elemente de neobaroc. Cu toate diferenţele evidente între ele, ambele „palate” au fost terminate în 1901.

Cel mai bogat decorat este însă 8 Palatul Miksa Steiner (la nr. 9), la care greu se poate găsi o suprafaţă neocupată de decoraţiuni – la etajele superioare se văd chiar şi o provă şi o pupă de corabie. Semnificativ este şi turnul de pe colţul dinspre Piaţa Micloşi.

La nr. 11A întâlnim 9 Casa Arhiducelui, ce a aparţinut într-adevăr unui tânăr nonconformist al familiei domnitoare de Habsburg – Lorena, mutat disciplinar de la Viena la Timişoara. În 1890 însă a dispărut făra urmă într-o călătorie în jurul lumii. Această clădire a fost prima casă cu două etaje construită în Fabric. Pe partea cealaltă a bulevardului (Str. Lonovici nr. 1) se află 10 Palatul Josef Kunz („casa Louis”), în stil eclectic clasicist.

La capătul parcului, într-un mic scuar pe partea dreaptă se vede 11 Sinagoga din Fabric. A fost construită între 1897 şi 1899 (arhitect Lipot Baumhorn, constructor Josef Kremer) în stil Secession cu elemente maure, neoromanice şi neogotice. Deoarece comunitatea mozaica mai are putini membri la Timişoara, şi această sinagogă a fost donată pentru a fi utilizată ca sală de teatru.

Pe Str. I. L. Caragiale întâlnim sediul 12 „Colterm” - numele este modern, însă este o clădire veche aparţinând stilului 1900. Deasupra intrării este aşezat un felinar ce aminteşte că Timişoara a fost primul oraş european cu străzile iluminate de curent electric.

Putem continua plimbarea de la Sinagoga şi pe Bvd. 3 August 1919. Această parte este mai veche cu 20-30 de ani decât elevatele palatele Secession de până aici, majoritatea clădirilor au expresii arhitecturale mai reţinute, clasiciste; lipseşte dezinvoltura Secession-ului, remarcăm însă câţiva îngeraşi mai discreţi şi câteva portaluri frumoase, mai largi decât cele ale palatelor Secession.

Pe măsură ce înaintăm spre est, cartierul are tot mai puţin aspect de „oraş mare”, însă creşte gradul de pitoresc.

În dreapta se deschide curând Piaţa Romanilor, dominata de 13 Biserica Millennium. Monumentala biserică a fost construită pentru a aniversa 1000 de ani de aşezarea ungurilor in Campia Panonică, între 1896-1901, de către arhitectul Ludwig von Ybl. Stilul este eclectic-istoricist, cu elemente neoromanice si neogotice.

Turnurile de pe faţadă măsoară 65 metri. Vitraliile sunt deosebite, tabloul altarului este semnat Vastagh György, iar orga este creată în cunoscutul atelier timişorean Wegenstein. La momentul construcţiei, aceasta era cea mai mare biserică din Banat; serveşte ca biserică parohială catolică a cartierului Fabric.

În imediata apropiere se află 14 Palatul Ştefania, uşor de recunoscut după turnul de pe colţ, pe care se află un halebardier în armură. Clădirea este foarte elegantă, pe faţada dinspre bulevard se observă reprezentări de urşi şi gorile, motiv pentru care era cunoscută ca şi „casa cu maimuţe”. A fost construită de către Primărie între 1909-1910 (arh. Székely L.) ca şi casă de raport. Termenul „casa de raport”, azi dispărut, desemna o clădire cu apartamente destinate închirierii. Clădită pentru ca veniturile rezultate din închiriere să servească „Azilului Orăşenesc”, construcţia, care adăpostea şi „Clubul Cetăţenilor” din cartierul Fabric, a fost vândută în 1918 lui Rudolf (Rezsö) Totis, directorul general al fabricii „Industria Lânii S.A.”. Acesta a denumit edificiul „Palatul Ştefania” în onoarea soţiei sale. Cel mai faimos local din Fabricul postbelic se afla şi el aici: „Carul cu Bere”.

Încheiem Bvd. 3 August 1919 cu 15 „Palatul Contesei Mirbach” (1904, construit pe locul unei clădiri mai modeste). Faţada este ritmată de pilaştri pe două niveluri. Desigur că „palatul” nu a fost reşedinţa specială a contesei ci, în buna tradiţie timişoreană, şi acest palat nu a fost decât o casă de raport.

Urmează locul care este astăzi centrul cartierului Fabric: 16 Piaţa Traian. A fost trasată şi aprobată ca „piaţa principală din Fabric” încă din 1744, dar era foarte departe de imaginea de azi: în afară de biserică în „piaţă” nu se aflau decât case asemănătoare cu cele de la sat, cu frontoane înguste şi cu grădini între ele. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Piaţa Traian s-a schimbat radical, dobândind aspectul actual.

Piaţa Traian este un ansamblu extrem de pitoresc, dar puţin cunoscut al Timişoarei şi avea rolul de piaţă centrală a unei suburbii ce, până pe la 1900, funcţiona relativ independent de centrul efectiv al oraşului. Până în perioada interbelică aici era o zonă foarte activă economic, cu nenumărate prăvălii de toate genurile. Deşi în Fabric se încercase iniţial o separare spaţială pe criterii confesionale şi etnice, în secolul al XIX-lea aici trăiau deopotrivă români, germani, sârbi, evrei şi maghiari.

Nu lipseau restaurantele şi hanurile – unele chiar foarte faimoase. Fabricul era extrem de popular la sfârşit de săptămână. Deoarece în Cetate biserica catolică era foarte influentă şi interzisese băutul şi jocul de cărţi în birturi, în timp ce se ţinea  slujba săptămânală,  în fiecare duminică dimineaţa se forma un mic alai spre crâşmele din Fabric, unde distracţia era la ea acasă. Cele mai multe dintre acestea erau anonime, răsfirate pe străduţele de case cu parter de dincolo de Piaţa Traian.

Elementul cel mai important al pieţei este 17 Biserica Sârbească cu hramul Sf. Gheorghe. Construită între 1745-1755 ca o biserică modestă în stil baroc, în 1890 turnul a trebuit supraînălţat pentru a ţine ritmul cu celelalte clădiri din Piaţă. Astăzi aspectul este predominant clasicist, mai apar unele elemente baroc. Pe exterior deasupra intrării se află o pictură a Sf. Gheorghe în luptă cu balaurul.

Clădirea alăturată bisericii, frumos decorată în stil Second Empire, este 17 Casa Comunităţii Sârbe din Fabric, proprietate a parohiei ortodoxe sârbe.

Legat de biserică este şi obeliscul cu cruce din partea opusă a pieţei. Acesta era punctul central al sărbătorii de Bobotează. Pe soculul masiv de marmură se observă inscripţia în limba sârbă dar şi un amonit (fosilă cu cochilie spiralată) cu diametrul de aproape jumătate de metru pe partea dinspre biserică. Clopotul ce se află acum în faţa bisericii nu este legat de aceasta, este unul dintre monumentele ce comemorează Revoluţia din Decembrie 1989.

Cea mai înaltă clădire pe frontul din stânga al pieţei este 18 Palatul Mercur (1908-1909) sau „Casa cu Mercur” din cauza reprezentării zeului roman al comertului pe colţul clădirii.

Din Piaţa Traian continuăm la dreapta pe Str. Ştefan cel Mare. Pe ambele părţi se află clădiri mai mari sau mai mici în stilul arhitecturii 1900. O apariţie modernă este noul sediu Electrica Banat S.A. la intersecţia cu Str. Pestalozzi. Vis-a-vis se află complexul de clădiri

al 19 Fabricii de Bere. Este una dintre cele mai vechi unităţi industriale din Timişoara (licenţa de producţie a fost acordată încă din 1717, ştim sigur că din 1718 se produce bere la Timişoara). Acest amplasament este al treilea în istoria fabricii; a fost ocupat în 1744-1750. Locul este potrivit şi pentru o pauză: pe terasa din curte (vara) sau în sala mare (iarna) puteţi comanda, pe lângă bere (există unele sortimente ce se comercializează doar aici), chiar un meniu întreg. Accesul se face prin clădirea de pe Str. Ştefan cel Mare, la ultima uşă.

Vis-a-vis de clădirea Fabricii de Bere se desprinde o stradă scurtă spre stânga, spre 20 Biserica Greco-Catolică din Fabric, cu hramul Sf. Maria. Biserica în stil baroc provincial austriac, mică şi sobră, a fost martora începuturilor cartierului (1765). Iniţial a fost biserica parohială romano-catolica, fiind donată greco-catolicilor după construcţia „domului mileniului”.

De la Biserica greco-catolică ne întoarcem în Piaţa Traian şi continuăm pe Str. Dacilor. De la distanţă se vede 21 Palatul Nägele, cunoscut timişorenilor sub numele de „farmacia Kovacs”. Se recunoaşte după stâlpul cu şarpele încolăcit de pe vârful turnului de colţ. Trecem de clădire şi apoi pe pod spre Piaţa Badea Cârţan (fostă Piaţa de Fân). Este una dintre pieţele mari ale Timişoarei. Dincolo de piaţă intersectăm o arteră majoră – B-dul Take Ionescu sau Calea Lugojului, cum o numesc mulţi. In stânga, se află  depoul de tramvaie. Vizavi se poate vizita, cu comanda prealabila, o colecţie de tramvaie, în cadrul Regiei Autonome de Transport Timişoara.

Înainte se merge spre Gara de Est, printr-o zonă cu multe clădiri în stilul 1900, inclusiv unele vechi fabrici. Pe Str. Bariţiu nr. 3 se află unul dintre vechile 22 Turnuri de Apă ale oraşului. Din Piaţa Badea Cârţan putem lua troleibuze pentru a ne întoarce în centru sau luăm autobuzul 46 spre 24 Grădina Zoologică, care a fost modernizată în ultimii ani. În imediata apropiere se află 23 Muzeul Satului Bănăţean, cu case ţărăneşti din Banat, atât din sate româneşti, cât şi din sate ale altor etnii din Banat. Ne aflam deja lânga 25 Padurea Verde, o bucată rămasă din pădurile ce acopereau împrejurimile Timişoarei. Zona este ideală pentru plimbari pe jos sau cu bicicleta, dincolo de satul Giarmata ridicându-se Dealurile Lipovei, foarte pitoreşti.

Daca însă continuăm pe jos prin Fabric, putem merge de-a lungul Begăi până la podul 26 Mihai Viteazul. De la podul original, construit în 1909, au fost salvate cele patru basoreliefuri interesante de la capetele de pod. În imediata apropiere se află şi o cruce ce marchează locul vechii biserici ortodoxe române din Fabric, demolate în 1913. Biserica cea nouă (1911-1912) se află pe partea cealaltă a Begăi la mică distanţă. Continuând pe firul Begăi în amonte vom ajunge la 27 Centrala hidroelectrică, (la „Turbine”sau „Uzina de Apă”), monument de arhitectură industrială. Clădirea în sine (incluzând barajul) este în stil Secession (arh. Szekely L.), şi este una dintre cele mai vechi hidrocentrale de pe teritoriul actual al României - 1909. De aici ne putem întoarce în centrul oraşului cu tramvaiul, de la staţia Lalelelor sau din Piaţa Sarmisegetuza. Să mai spunem doar că de la „turbine” puteţi să mai „rătăciţi” preţ de o oră prin zona străzilor Iosif Vulcan, Ioan Bonţilă sau Tigrului. Aici se află sute de case din secolul al XIX-lea, modeste dar pitoreşti, aceste case dând zonei un şarm aparte.

Conținut original furnizat via - http://www.timisoara-info.ro/ro/atracii-turistice/cartiere-istorice/fabric/trasee.html