Trupa a fost consemnată oficial ca teatru profesionist, printr-un decret emis în 1953, în care se specifică că Teatrul de Stat din Timişoara va avea şi o secţie maghiară. Începând din 1957 se constituie ca teatru de sine stătător, urmând ca în 1990 să ia numele cunoscutului dramaturg, Csiky Gergely. Deşi 1953 este socotit, în genere, ca fiind anul din care activitatea teatrală de limbă maghiară s-a permanetizat în Timişoara, tradiţiile acesteia sunt mult mai vechi: secole de-a rândul, slujitorii Thaliei au beneficiat în oraş de o clădire pe măsură, în care au evoluat, pe rând, trupe profesioniste sau semiprofesioniste.

Lupta pentru menţinerea artei teatrale în zonă a îmbrăcat formele binecunoscute şi în alte zone ale Europei; teatrul de palat, de şcoală şi trupele ambulante au asigurat continuitatea în acest sens. Documentele atestă, discutabil în ce priveşte finele secolului XVIII, dar cu certitudine începând cu sec. XIX, turnee ale trupelor din Cluj, Budapesta, Székesfehérvár, Koşice, Miskolc. În funcţie de succesul avut, trupele amintite au jucat, uneori, săptămâni în şir în capitala Banatului. Date memorabile, în această privinţă, rămân anii 1825 şi 1827, când publicul timişorean a avut ocazia să vizioneze spectacolele Societăţii Naţionale de Teatru (întoarsă de curând de la Adunarea Naţională de la Bratislava), respectiv cele ale Societăţii Naţionale de Teatru din Transilvania. Clădirea din strada Szerb şi Arena din zona industrială au fost martore la succesul fulminant şi entuziasmul publicului, la reprezentaţiile tuturor trupelor importante din epoca reformei. Însuşi contele Széchenyi István a consemnat cu admiraţie dezvoltarea vieţii teatrale din Timişoara, în anii 1830. Deşi perioada imediat următoare eşecului revoluţiei din 1848-49, a însemnat o oarecare stagnare în evoluţia teatrului timişorean (cenzură, limitări administrative), în 1852 teatrul a renăscut în Banat: trupa de renume internaţional a lui Szabó József a recucerit prin calitate şi professionalism, publicul din Timişoara. Începând cu acea dată, au fost reluate turneele diferitelor trupe oaspete, succesul (şi de casă) variind în funţie de disponibilităţile unui public uneori rezervat, dar şi în funcţie de repertoriul abordat şi calitatea interpretării.