Piaţa Libertăţii

Denumiri istorice

Piaţa de Paradă (Parade Platz),  Piaţa Libertăţii (Freiheitsplatz),  Piaţa Prinţul Eugen (Jenö herceg tér).

Datare

Piaţa Libertăţii este cea mai veche dintre pieţele Timişoarei. Locaţia Pieței Libertății este şi amplasamentul nucleului iniţial de la care a pornit evoluţia Timişoarei, primul loc în care s-au aşezat oamenii şi au locuit continuu pe vatra oraşului actual.

Pe latura de nord a pieţei, terenul este mai ridicat decât pe latura de sud. Terenul mai înalt reprezenta limita de sud a zonei uscate din nordul oraşului. Latura de sud a pieţei actuale se află pe locul de unde începea zona mlăştinoasă, aşazisul “bazin mlăştinos” Timiş-Bega.

Probabil că în această zonă s-a aflat piaţa oraşului medieval, spaţiu liber urban ocupat cu clădiri în partea sa centrală, abia în perioada stăpânirii otomane. Până în 1716, pe latura de est a pieţei, la nord-vest de intersecţia între străzile actuale Alecsandri şi Praporgescu se afla „Baia Mare”, cea mai mare baie publică a oraşului.

Piaţa actuală a apărut ca urmare a reconstruirii complete a oraşului pe o tramă stradală nouă, rectangulară,  proiectată „la planşetă” la sfârşitul anilor 20 ai sec. al XVIII-lea.

Piaţa adăposteşte unele dintre cele mai vechi construcţii existente în oraşul actual: Comenduirea Garnizoanei (fostul Generalat, clădire existentă în anul 1727), fosta Cancelarie de Război (de asemenea existentă în 1727, formează astăzi aripa de est a Primăriei Vechi), Primăria Veche (1731 – 1734) şi Cazinoul Militar (construit începând din 1744, când s-a iniţiat  execuţia corpului de pe str. actuală Brediceanu, la colţ cu str. Mărăşeşti). Acolo unde se află astăzi faţada principală a Cazinoului Militar în anii  1746 – 1747 încă se mai afla fosta „Moschee a Silahdarului”. Abia pe planul din 1773 corpul de clădire cu faţada cazinoului spre piaţă apare ca fiind în construcţie, pe planul din 1788 este terminat.

Până după anul 1788 pe locul Casei Makry  (Piaţa Libertăţii 1) se afla o „casă turcească”, având o cu totul altă orientare decât o au strada şi piaţa actuală, care au fost  proiectate abia în jurul anului 1727. După unele surse, aici şi-a avut casa un  „paşă de Timişoara”. Familia Makry  a cumpărat terenul abia în 1803. Atunci s-a construit actuala „Casă cu Atlanţi”, existentă în 1808.  

Până după anul 1850 pe latura de sud a frontului de vest al pieţei, în continuarea actualului Cazinou Militar încă nu era nimic construit. Clădirea actuală, numită Comenduirea Corpului de Armată 4 , apare abia pe planul oraşului din anul 1859.

Abia atunci frontul acesta al  pieţei  a fost complet construit. Abia atunci Piaţa Libertăţii a devenit un spaţiu urban închis pe toate cele patru laturi cu clădiri.

Funcţiuni istorice

Denumită Piaţa de Paradă, piaţa a adăpostit de la început mai multe clădiri cu funcţiuni militare.

Denumirea de Piaţa Libertăţii apare în perioada Revoluției din 1848-1849. Pe data de 18.03.1848 s-a ţinut o adunare populară in „Piaţa Prinţului Eugen” - acestei adunări i se datoreşte schimbarea denumirii; populaţia Timişoarei era in bună parte pătrunsă de spiritul Revoluției maghiare (deşi maghiarii erau in clară inferioritate numerică, acest spirit îi atinsese însă pe cetăţenii de origine germană şi evreiască). În centrul acestei curent timişorean se afla însuşi primarul Preyer, ceea ce a condus la inevitabile tensiuni între garnizoana cetăţii (comandantul cetăţii, baronul  Rukavina, s-a plasat ferm în apărarea monarhiei) şi societatea civilă, ce nutrea „simpatii secrete” pro-revoluţionare.

Stil arhitectural: Cazinoul Militar, unde se mai păstrează părţi din faţada iniţială, este în stil baroc cu unele influenţe rococo. Celelate clădiri sunt în stil clasicist, în  stilul anilor 1900 – curentul szeceszió şi în alte stiluri. 

Aspecte de unicitate: Centrul istoric al Timişoarei posedă un sistem format din trei pieţe urbane, unic în România, fiecare piaţă prezentând dimensiuni, rezolvări plastice şi stiluri arhitecturale diferite. Constituind veriga de legătură între Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii constituie elementul central, placa turnantă a sistemului urban al Timişoarei.

În piaţă se încrucişează cele mai importante legături de transport în comun ale locuitorilor Timişoarei, legăturile între cartierele situate în cele patru direcţii cardinale, între cartierele din nord şi cele din sud, cele din est şi cele din vest.

Din punct de vedere al percepţiei estetice, parcurgând cele trei pieţe ale cartierului Cetate şi străzile care le leagă, vizitatorul fascinat trece, parcă, din îmbrăţişarea unui spaţiu urbanistic în îmbrăţişarea unui nou spaţiu urban, „dintr-o îmbrăţişare în alta”.